Craiova meniu:

Victorie Craiova! Din tată în fiu!

[ Adrian Trasca ]

[ Meciuri Craiova ]
[ : 2021-01-12 ]
[ Craiova ]
[ Rom�nia ]

Victorie Craiova! Din tată în fiu!

 4857 Într-un an cu un virus contagios răspândit în toată lumea, să vezi un meci pe stadion a devenit un privilegiu neprețuit! Dar, cu ajutorul site-ului web pe care l-am lansat pe 4 august 2001 - şi care este cel mai vechi activ pentru Universitatea Craiova! -, dar mai ales prin amabilitatea biroului de presă al clubului fanion din Bănie, pe 7 decembrie 2020 am reuşit... să îl aduc pe bebe, în sfârşit, la meci, pe stadion!

Bebe, botezat Mihai, după Viteazul, fost ban al Craiovei și primul unificator român al Țărilor Române, avea 11 luni şi două zile, cu cel puțin 3 luni şi ceva mai multe decât îmi propusesem, pentru că voiam să îl duc înainte de a împlini 8 luni, vârstă la care o dusesem, cu 3 ani înainte, pe surioara lui, Aida. A fost tot în ultima lună a anului şi tot în frig, pe 16 decembrie 2017, la ultimul meci din acel an, meci în care Universitatea Craiova învingea liderul de atunci, CFR Cluj-Napoca, cu 2-1.

Şi acum adversara a fost tot din Ardeal, mai exact din Mediaş, ceva mai la sud. A fost primul şi probabil ultimul meci văzut pe stadion în acest an în care covidel a stabilit multe reguli, unele absurde. (Nu exagerez, e absurd că se puteau juca spectacole de operă sau teatru cu 50-200 de spectatori în săli închise şi care au 300-900 de locuri, dar 50-200 (sau 2000) de spectatori nu au voie în stadioane de 30-55 de mii de locuri, care sunt şi spații deschise...! ) (Da, "se juca", adică în trecut, pentru că între timp absurdul s-a maximizat, în acest moment sunt închise toate teatrele din România! )

Am ajuns la locurile noastre exact când Cicâldău marca primul gol, în minutul 2 al partidei. Bebe Mihai a venit cu golul pentru Craiova, aşadar.;-) Cu golul, dar şi cu mai multe probleme - la care mă aşteptam, de altfel - adică frigul (l-am îmbrăcat bine, iar la pauză am fost într-un studio de televiziune pentru un pic de căldură - când am fost cu Aida în 2017 am stat mai tot timpul într-un studio de televiziune, cel alăturat acestuia în care am fost acum), dar şi... plictiseala (la vârsta lui e de la sine înțeles că nu prea a fost atent la meci. :-) ) Obişnuit deja de la meciurile la care vin cu Aida - şi la care o plimb prin tribune cam o jumătate din meci :-) - m-am trezit acuma cu... obligația de a plimba doi bebei! Da, desigur, Aida, 3 ani şi 7 luni, era cu noi la meci, al 7-lea al ei la Craiova şi al 11-lea în total, celelalte 4 fiind pe Arena Națională (un meci România şi 3 meciuri Craiova (printre ele: în 2018 câştigarea Cupei României, în 2019 prima victorie în deplasare la dinamo după 25 de ani;-) ). Reacția ei actuală a fost să acorde ceva mai multă atenție evenimentelor din teren decât în trecut, dar tot a vrut... "plimbarea tradițională prin tribune". :-) Probabil că îi era dor :-) , ultimul ei meci de fotbal la care a fost prezent fiind tocmai cu un an şi 4 luni înainte, 3-1 cu Honved Budapesta în Europa League, ea aproape dublându-şi vârsta de atunci!

Deci, am plecat prin tribune să-l plimb pe bebe... iar Aida a venit după noi. Da, am văzut şi din meci, Craiova a dominat, şi-a creat mai multe ocazii, părând a fi un meci uşor. Ofosu a marcat pentru 2-0 în minutul 38, iar la 6 minute după după pauză Cardoso a redus diferența cu un gol frumos. După alte 7 minute, Bărbuț a înscris pentru 3-1 și, în ciuda altor ocazii ale lui Bălașa sau Cicâldău, scorul de pe tabelă nu s-a mai modificat.

Nu însă și atmosfera generală, spre final fulgii de zăpadă acoperind terenul și tribunele goale și mute. Acestea au fost oarecum substituite de organizatori, aceștia punând la difuzoare scandări din antichitate ale galeriei Ştiinței. Am cântat şi noi, dar mai mult eu, că bebe încă nu ştie a vorbi, iar Aida, care cântă prin casă "Hai Caiooova! Hai studeeenții! ", acum nu prea a vrut să se manifeste. :-)

Dar seara, după ce am ajuns, am cântat cu ea (eu întâi, apoi ea după mine)
"Din prima zi-n peluzăă
viața mi s-a schimbaat
iubirea pentru Ştiințaa
în suflet mi-a intraat!
Aşa e la Craiovaa!
Aşa va fi mereeu!
Ne susținem echipaa
la bine şi la greeu! "

Iar lui bebe îi zic "Ce faci, microbist mic? " :-) Îl țin în brațe în fața oglinzii şi îi cânt... ca de obicei... "A bătut Craioova! A bătut Craioova! ";-) Nu vorbeşte încă, dar peste ani o să aibe eşarfa pe care am cumpărat-o de la magazinul clubului înainte de meci şi pe care scrie pe o parte "U Craiova", iar pe cealaltă... "Din tată în fiu! ";-)

: 9 ( 1 ) - !



15-05: Universitatea Craiova - CFR Cluj-Napoca 1-3, deja vu
Jocul începe cu echipa din Ardeal în ofensivă, destul de justificat, ținând cont că pentru ea meciul are o miză mult mai mare. Totuși, deși este ieșită din cursa pentru titlu de campioană în acest an, Universitatea are de apărat locul ... [ ]
[ Adrian Trasca ]
Meciuri Craiova

12-01: Victorie Craiova! Din tată în fiu!
Într-un an cu un virus contagios răspândit în toată lumea, să vezi un meci pe stadion a devenit un privilegiu neprețuit! Dar, cu ajutorul site-ului web pe care l-am lansat pe 4 august 2001 - şi care este cel mai vechi activ pentru Universitat ... [ ]
[ Adrian Trasca ]
Meciuri Craiova

11-01: Baschet Craiova într-un an aproape fără sport
Nu am mai fost la un meci de baschet de ceva vreme și nu prea aveam în plan să ajung la vreunul în viitorul apropiat, dar finalul acestui an urât mi-a oferit numai această posibilitate de a vedea un meci în 2020 în Sala Polivalentă din Craio ... [ ]
[ Adrian Trasca ]
Meciuri Craiova

09-11-2019: Nonchindie la Ploiesti
In etapa a 16-a, la Ploiesti se intalnesc Chindia Targoviste si Universitatea Craiova. Oltenii domina in prima repriza, dar au o singura mare ocazie, in minutul 21, cand Bancu trimite cu capul pe langa poarta din pozitie extrem de favorabila. De part ... [ ]
[ Adrian ]
Meciuri Craiova

15-09-2019: Universitatea Craiova - FCsB
Coregrafie impresionantã înainte de startul partidei! Apoi, FCSB s-a impus cu 1-0 prin golul marcat de ultima achizitie din perioada de transferuri, un gol marcat cu sansa in minutul 89 dupa o respingere in fata din partea portarului Pigliacelli. < ... [ ]
[ Adrian ]
Meciuri Craiova

Meditatii

Username:
Parola:
  Am citit si sunt de acord cu politica de confidentialitate a website-ului.

Creare cont nou - Trimitere parola
Comentarii - Utilizatori

© Universitatea Craiova .eu

Dictionar   Meditatii